Mai zilele trecute TVR a prezentat în direct isprava unui contorsionist francez care s-a înghesuit într-o cutie cât un televizor. Însă reușita franțuzului de cauciuc pălește în fața halucinantelor performanțe pe care, zi de zi, le realizează intelectualul român.
 |
| De la stânga la dreapta: Viorel Ilișoi, Dan Lungu, Ovidiu Nimigean, acasă la poet. Foto: Michael Astner, 1997 |
Universitatea ieșeană „Alexandru Ioan Cuza” deține, pe lângă Piața Nicolina, un blocoteț (cum ar spune Luca Pițu) cu cămăruțe sufocante în care, claie peste grămadă, locuiesc tineri universitari cu familiile lor. Blocului cu pricina i se spune „Corabia nebunilor”. Aici trăiește, de ani de zile, și Ovidiu Nimigean, unul dintre cei mai importanți poeți ai generației sale, redutabil critic literar și asistent universitar la Litere. Poetul coabitează cu soția și cu copilul într-o cameră cât un cearșaf, fără baie, fără bucătărie, chiar și fără atât de necesarul bar rotativ. O găoace. Nimigean își scrie articolele și poemele stând chircit sub masă, cu mâna pe sub genunchi. E un yoghin de pe Bahlui.
Într-una din nopțile primăverii trecute tânărului universitar i s-a umflat o măsea. Atât de tare, încât soția n-a mai putut deschide ușa. Falca poetului umplea tot spațiul. După trei zile de absență de la cursuri, la Facultatea de Litere s-a dat alarma. Atunci a fost descoperit Nimigean blocat în locuința sa, cu tot cu familie, din cauza unui abces.
Insolita problemă a ajuns repede la urechile primarului, prof. dr. Constantin Simirad, el însuși cadru universitar. La fața locului s-a deplasat de urgență un echipaj de pompieri militari pentru descarcerare. S-a acționat cu jeturi de apă rece asupra abcesului, ca acesta să se resoarbă și familia poetului să poată fi extrasă din cochilia de beton. Însă apa rece nu a avut efect, așa că a fost chemat un stomatolog. Acesta a fost ridicat cu o scară telescopică, a spart geamul și, dibuind prin carnea inflamată, a extras măseaua bolnavă a poetului. Spre seară, abcesul scăzând, copilul lui Nimigean a putut fi evacuat din cameră, pe geam, cu aceeași scară de pompieri. Mai târziu a putut fi scoasă și soția. Și abia după câteva zile i-a venit și poetului rândul să fie eliberat din locuință.
Mulțimea de gură-cască înjura. „Iote-al dracului poet, dacă n-avea atâtea cărți, nu mai rămânea blocat în cameră!” Pompierii i-au atras atenția să mai degajeze spațiul renunțând la cărți, altfel riscă să moară la următorul abces.
Luând aminte la acest incident nefericit, Consiliul Local a sărit în sprijinul intelectualilor ieșeni. S-a hotărât ca intelectualii cu probleme dentare să aibă prioritate la repartizarea locuințelor din fondul de stat. Dar și așa, tânărul Ovidiu Nimigean mai are de așteptat ani și ani. El, cu caria lui, este net depășit de venerabilii rămași cu gurile pustii după o viață trăită în vile imense, unde curentul trăgea al naibii de tare.
(București, 1999)
Addenda: – O poezie de Ovidiu Nimigean
Nimigean Ovidiu stă pe taburet
În garsonieră. El este poet.
Nimigean Ovidiu printre farfurii
Încă nespălate scrie poezii.
Nimigean Ovidiu c-un motan pe umăr
Deapănă prin minte ere fără număr.
Nimigean Ovidiu sub strecurătoare
Vieţii-n vers îi pune-o ultimă-ntrebare.
Nimigean Ovidiu stă pe taburet
În garsonieră. El este poet.
.
