O întâlnire emoționantă, azi, cu doctorul Dan Timofte, cel care m-a operat în toamna lui 2015.
Ajunsesem în culmea obezității mele, la peste 155 de kilograme. Abia mă mai mișcam. Eram o mașinărie greoaie și uzată, cu toate cele stricate în mine, cu inima slăbită – abia de mai făcea față.
După operație nu m-am mai trezit. Probabil când m-au săltat brancardierii – ditamai elefantul! – s-a rupt undeva, la splină, un vas de sânge. Subțire, cât firul de păr; dar a tot picurat, se adunase o pungă de sânge în abdomen.
Doctorul m-a operat din nou. A tot înțepat până a găsit izvorul morții și l-a închis.
Am stat trei zile la reanimare. Aveam o țeavă înfiptă în plămâni, un aparat respira în locul meu, altele piuiau la cap arătând că trupul inert e încă viu.
Când am înviat, doctorul Dan Timofte era lângă mine. S-a desprins alb din negura somnului meu. M-a întămpinat cu acel zâmbet egal cu viața.
– Din peste o sută de pacienți cu aceeași intervenție, numai tu ai vrut să fii original și mi-ai făcut figura asta. Nu mai operez poeți!
Am mai stat vreo zece zile in spital, cu 12 incizii pe burtă, cu șase furtunuri de dren ieșind din mine și atârnând ca flendurile dintr-o sperietoare, cu alt furtun înfipt în uretră, conectat la perfuzii și prin brațe și prin picioare, incapabil in primele zile să mă mișc, să vorbesc, să gândesc.
Doctorul venea zilnic să mă vadă. Uneori în costum de oraș, că nu era de gardă, venea doar să vadă vadă cum evoluez. O suna noaptea pe asistentă să mă verifice, să-mi mai ia o probă de sânge (aveam hematii, în total, cât un șoarece: teoretic trebuia să nu mai fiu în viață). Suna și la două noaptea și cerea alte analize, apoi raportul. Avea de dus o treabă la capăt și n-avea liniște.
Și, puțin câte puțin, m-am înzdrăvenit.
După aceea ne-am apropiat, ne-am împrietenit. Între timp el a devenit directorul medical al spitalului Sfântul Spiridon, din Iași, eu am mai scos o carte și am fost destul de sănătos s-o fac să ajungă la peste 2500 de cititori, am scris multe reportaje, mai scriu. Undeva, printre rândurile pline de viață, e și mâna chirurgului Dan Timofte.
Azi l-am reîntâlnit cu o bucurie mai mare decât mine. Nu știți cum e să-l îmbrățișezi pe omul care, când tu nu mai erai în stare, s-a luptat pentru viața ta.
Și a învins!
